Duminică, 07 Iunie 2026

Valeriu Zgonea, plasat sub control judiciar. Fostul președinte al Camerei Deputaților, cercetat pentru trafic de influență

de Cuget Liber Miercuri, 15 Februarie 2017 159 < 1 min citire
Valeriu Zgonea, plasat sub control judiciar. Fostul președinte al Camerei Deputaților, cercetat pentru trafic de influență
Fostul președinte al Camerei Deputaților s-a prezentat miercuri la sediul DNA Ploiești, el fiind citat pentru audieri într-un dosar privind fapte de corupție. Valeriu Zgonea ar fi primit foloase necuvenite constând într-un sejur la Viena și cheltuieli legate de o casă de vacanță din Covasna.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 15 februarie 2017, față de inculpatul ZGONEA VALERIU – ȘTEFAN, vicepreședinte, în perioada 2010-2012, și ulterior președinte al Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului României în legislatura 2012-2016, pentru infracțiunea de trafic de influență.
Totodată, s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de numitul DOBRICĂ DUMITRU, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Buzău în perioada iunie 2004-decembrie 2013 și administrator/acționar al unei societăți comerciale, pentru infracțiunea de cumpărare de influență.
Taguri
Articolul anterior Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a inaugurat Centrul național de securitate cibernetică
Articolul următor Infirmiere de la Centrul de Recuperare Techirghiol, agresate de un bolnav

Comentează știrea

eugen
15 februarie 2017
zgonea

ca asta ce mai au ca doar a fugit din PSD sau poate a fluierat in biserica la COTROCENI

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei