Duminică, 07 Iunie 2026

Vasile Blaga reproșează USL că nu discută cu opoziția pe tema regionalizării

de Carmen MOCANU Vineri, 31 Mai 2013 64 < 1 min citire
Vasile Blaga reproșează USL că nu discută cu opoziția pe tema regionalizării
Președintele PDL, Vasile Blaga, reproșează USL că nu invită la discuții și opoziția pe tema reorganizării administrative.
"Am spus public: dacă veți proceda corect, vom participa la discuții față de reorganizarea administrativ teritorială, nu vom face din asta temă de campanie electorală, pentru că este foarte ușor să apeși. Și de aceea n-o să facă nimic, n-o să facă nici măcar regionalizare, așa cum povestesc. Cer USL și de aici, de la Cluj, să facă ce am făcut noi în 2005. Atunci, când am ajuns la putere, prima noastră grijă a fost Legea cadru a descentralizării, Legea prefectului, Legea funcționarului public, Legea înalților funcționari publici. Noi am discutat cu opoziția de atunci, am avut numeroase întâlniri la fostul sediu al Ministerului de Interne cu marea delegație condusă de domnul Rus de la Cluj. Deci, noi am discutat cu opoziția de atunci, ei nu discută", a declarat, vineri, Vasile Blaga.
Taguri
Articolul anterior De ce acte ai nevoie pentru eliberarea și vizarea permisului de pescuit recreativ / sportiv
Articolul următor Cristea nu renunță la Bianca

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei