Duminică, 07 Iunie 2026

Vasile Delicoti, vicepreședinte PNL Constanța: „Am vorbit cu Florin Mitroi. Vom vedea ce soluții vom găsi”

de Carmen MOCANU Vineri, 19 Decembrie 2025 610 1 min citire
Vasile Delicoti, vicepreședinte PNL Constanța: „Am vorbit cu Florin Mitroi. Vom vedea ce soluții vom găsi”
Primarul comunei Poarta Albă, Vasile Delicoti, este prezent în aceste momente la sediul PNL Constanța, acolo unde s-a reunit Biroul Permanent Județean pe fondul tensiunilor interne generate de demisiile lui Florin Mitroi din funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța și a lui Bogdan Huțucă, din funcția de președinte al organizației județene PNL Constanța. Vasile Delicoti este și vicepreședintele PNL Constanța.
În momentul de față nici nu știm cum a rămas cu domnul președinte Bogdan Huțucă, pentru că el și-a depus demisia dar nu a venit ceva oficial. Momentan nu este nicio decizie în Biroul Permanent Național. Probabil că vom avea decizia în această seară, dacă îi va fi acceptată demisia sau nu. Deocamdată nu am nicio propunere pentru că toți cei care și-au exprimat dorința să preia organizația au demisionat în momentul de față din funcțiile pe care le aveau. Vom vedea împreună cu colegii ce soluții avem pentru că este păcat de munca făcută în atâția ani de zile și de faptul că PNL Constanța a reușit timp de două ori la rând să câștige Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Constanța. Ne trebuie un om politic care să știe cum se organizează lucrurile. L-am sunat pe Florin Mitroi și a zis că decizia este luată și că nu vrea să comenteze. Mi-a mai spus că vom mai discuta. Este un act unilateral. Eu sunt dezamăgit de legea după care funcționăm în momentul de față din punct de vedere al alegerii președintelui de Consiliu Județean. În 2002 s-a greșit că legea a fost modificată. Ea trebuia să rămână la fel cum a fost de la început în sensul că președintele CJC se alegea dintre consilierii judeșeni", a declarat Vasile Delicoti.
Taguri
Articolul anterior PNL în suspensie la Constanța! Mitroi, Huțucă și războiul intern din organizație
Articolul următor Incendiu la Mihai Viteazu. Arde anexa unei case

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei