Mihai Răzvan Ungureanu: "Venim cu această alianță pentru că nu este o cumetrie"

de Alexandra BĂLAN Marţi, 06 Noiembrie 2012 204
Liderul Forței Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, ieri, la lansarea candidaților ARD, că această alianță este cea mai bună din istoria României pentru că nu este o cumetrie, o frăție și pentru că este o asociație a patrioților care vor ca țara să arate cum trebuie.

El a susținut că USL propune un socialism "prăduitor", iar ARD o economie de piață cu accente bine distribuite. 
Ungureanu a mai spus că cei care se află la putere au luat o mie de piei de pe întreprinzătorul privat, iar ARD propune taxe mai puține și mai mici, stabilitate fiscală, reducerea până în 2015 cu 5 procente a CAS.
Mihai Răzvan Ungureanu a adăugat că, în 9 decembrie, românii urmează să aleagă între două moduri, de a fi în Europa sau în afara ei, în civilizație, prosperitate, respect între oameni sau în sălbăticia invectivelor, minciunilor. 
"Nu cred că există un cetățean român care să aleagă acest al doilea drum, există un singur drum garantat doar de ARD, pentru că este drumul drept", a apreciat Mihai Răzvan Ungureanu. 
"România așteaptă de la noi un singur lucru, pe care USL nu-l poate da: respect", a încheiat Mihai Răzvan Ungureanu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei