Duminică, 07 Iunie 2026

Vești bune de la Primăria Năvodari! Se toarnă primul strat de asfalt pe un drum important

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 05 Martie 2020 497 < 1 min citire
Vești bune de la Primăria Năvodari! Se toarnă primul strat de asfalt pe un drum important
Sursa PRIMARIA NAVODARI
Reabilitarea drumului dintre Năvodari și Corbu și platforma industrială Midia – Năvodari începe să prindă contur. Reprezentanții Primăriei Năvodari anunță că zilele următoare urmează să fie turnat primul strat de asfalt. "Se fac pregătiri pentru turnarea asfaltului. În prezent se lucrează la bordurare și se fac pregătirile pentru ca, în zilele următoare, să se toarne primul strat de asfalt", a comunicat Primăria Năvodari. 
Reamintim că, după ani în care șoferii au reclamat că drumul devenise un pericol, fiind plin de cratere, în vara anului trecut a fost semnat contractul de execuție pentru reabilitare și modernizare. Conform proiectului, în valoare de 4,8 milioane de euro, șoseaua va avea patru benzi și va fi prevăzută cu piste pentru bicicliști, de o parte și de alta și cu elemente de siguranță rutieră. În cadrul aceluiași proiect, în orașul Năvodari vor fi montate 36 stații de autobuz moderne și rețeaua de pistă pentru bicicliști va fi extinsă în mai multe zone ale orașului, urmând să numere peste 7,2 kilometri. 
Taguri
Articolul anterior TRAGEDIA DE LA COLECTIV, rezultatul unui lanț de activități infracționale
Articolul următor Claudiu Palaz: "Dreapta se poate uni la Constanța fără combinatorul Vergil Chițac"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei