Duminică, 07 Iunie 2026

Vești bune privind transportul pentru locuitorii din satul Siminoc

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 17 Septembrie 2023 1349 < 1 min citire
Vești bune privind transportul pentru locuitorii din satul Siminoc
În urma sesizărilor cetățenilor din satul Siminoc referitoare la transportul public, administraţia locală din oraşul Murfatlar a sesizat Consiliul Județean Constanța - Serviciul Autoritate Județeană de Transport și operatorul de transport public - SC Metropolitan SRL.
În urma întâlnirii cu aceștia s-a luat o serie de decizii care să vină în ajutorul călătorilor pe această rută.
Abonamentele se eliberează la ghișeul spațiului aflat in stația destinata curselor spre Mangalia, situat in apropierea gării CFR, de luni până joi, în inervalul 11:30-17:00. În perioada următoare vor fi afişate în staţia din Siminoc graficele cu orele curselor pentru zilele de luni până vineri și sâmbătă și duminică precum și pretul biletelor de călatorie.
Cursele de dimineață în direcţia Constanţa vor fi suplimentate, iar pentru locuitorii din zona caselor canadiene va fi amenajat un spațiu care să permită oprirea în condiţii de siguranţă și legalitate, a mijloacelor de transport. 
Taguri
Articolul anterior Ce rău am ajuns! România, umilită de Taiwan în Cupa Davis, la Constanţa
Articolul următor Proiect legislativ: Cetăţenii să poată accesa servicii consulare online, fără să se prezinte la sediul misiunii diplomatice

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei