Duminică, 07 Iunie 2026

Veteranii de război ai Mangaliei, omagiați de autoritățile locale

de Carmen MOCANU Marţi, 22 Octombrie 2013 127 < 1 min citire
Veteranii de război ai Mangaliei, omagiați de autoritățile locale
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a acordat veteranilor de război din localitate titlul de cetățean de onoare, medalii și ajutoare financiar în cuantum de 500 de lei/persoană. Evenimentul a avut loc, în cadrul ședinței Consiliului Local Mangalia, cu ocazia adoptării unei hotărâri ce vizează acordarea acestei distincții din partea municipalității. De recunoștința autorităților locale s-au bucurat șapte veterani, care au participat activ la cel de-al II-lea Război Mondial.
 
"Suntem onorați să vă avem alături de noi și de aceea, împreună cu Consiliul Local am luat decizia de a vă conferi titllul de Cetățeni de Onoare ai Mangaliei. Avem multe de învățat de la dumneavoastră și, așa cum v-am promis că ne vom mai întâlni, iată astăzi este o bucurie să vă avem aproape. Vă vom susține în demersul dumneavoastră de a edita o carte cu evenimentele petrecute în Mangalia în cel de-al doilea Război Mondial", a precizat primarul Cristian Radu. 
Taguri
Articolul anterior Sanitas cere demisia Ministrului Sănătății
Articolul următor Totul despre SEXTING, sexul prin sms

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei