Luni, 08 Iunie 2026

Victor Ponta: "Foștii președinți ai României trebuie să fie senatori de drept"

de Carmen MOCANU Miercuri, 18 Iunie 2014 106 < 1 min citire
Victor Ponta: "Foștii președinți ai României trebuie să fie senatori de drept"
Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, la ceremonia de aniversare a 150 de ani de la înființarea Senatului, că, în opinia sa, foștii președinți ai României trebuie să fie senatori de drept. 
"Sunt absolut convins - și nu vreau să fie interpretat greșit, ca un semn de parti-pris pentru cineva care a fost sau vreun semn de simpatie pentru cineva care este acum președinte al României - că foștii președinți ai României trebuie să fie senatori de drept", a spus Ponta.
El a arătat că nu poți să ceri unui fost președinte al României să meargă să candideze în colegiul de la Târgu Jiu contra sa și eventual a lui Dan Diaconescu. 
"Cred că necesitatea de a avea în Parlament foștii reprezentanți ai celor mai înalte instituții ale statului va duce cu siguranță la ridicarea prestigiului pe care Senatul îl are în fața cetățenilor și împreună putem să facem aceste lucruri departajați de bătălia electorală care uneori ne ocupă mult prea mult timp", a spus Ponta. 
Premierul a făcut această declarație la ședința solemnă a Senatului, la care președintele Traian Băsescu nu a fost invitat, dar la care au participat foștii șefi de stat Ion Iliescu și Emil Constantinescu.
Taguri
Articolul anterior Accident rutier. Un pieton a fost lovit de mașină!
Articolul următor Cum va fi vremea mâine, la Constanța

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei