Mâine, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a țării. Vor fi înnorări temporar accentuate și, îndeosebi după-amiaza și noaptea va ploua pe arii extinse în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Transilvania și sudul Moldovei, și local în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, însoțite trecător de descărcări electrice și unele intensificări ale vântului.
- Publicitate -
Pe arii restrânse cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 19...20 de grade în estul Transilvaniei, nordul Moldovei și Subcarpații Getici și 28 de grade în Crișana, iar cele minime se vor încadra între 8 grade în depresiuni și 18 grade pe litoral.
La Constanța, cerul va fi parțial înnorat și vântul va sufla ușor, dinspre nord-vest. Maxima termică va atinge 24 de grade Celsius. Peste noapte, norii vor persista și termometrele vor indica minimum 15 grade.
Joi, în cursul dimineții va fi înnorat, dar spre după-amiază va ieși soarele. Cu toate acestea, noaptea se vor semnala