Premierul Victor Ponta s-a întors, ieri, în țară după ce, la jumătatea lunii iunie, a suferit o intervenție chirurgicală la un genunchi, într-o clinică din Turcia, unde a rămas internat.
- Publicitate -
Ajuns în țară, el a transmis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis prin care îl înștiințează că, de pe 9 iulie, își reia activitatea la Guvern.
"Având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuțiilor de prim-ministru, vă rog să luați act, conform legii, de reluarea activității mele în Guvern, începând cu data de 9.07.2015 și de încetarea interimatului în funcția de prim-ministru, potrivit prevederilor art.107 alin 3, teza finală din Constituția României, republicată", se arată în documentul trimis președintelui Klaus Iohannis, semnat de premierul Victor Ponta și de prim-ministrul interimar Gabriel Oprea.
Reamintim că, în perioada în care a lipsit din țară, atribuțiile premierului au fost exercitate de vicepremierul Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor Interne.