Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, că scorul pe care și l-a asumat PSD la alegerile din 25 mai este de 35%, arătând că acesta ar fi unul realist și foarte bun, cel mai bun obținut de formațiunea sa la euroalegeri.
- Publicitate -
Întrebat ce scor ar trebui obținut în alegerile din 25 mai pentru a deveni oficială candidatura sa la prezidențiale, Ponta a răspuns: "Scorul asumat de către noi este de 35%, pentru că e cel mai mare scor pe care l-ar primi partidul nostru în alegerile pentru PE. În 2007 a fost un scor foarte slab, douăzeci și ceva la sută, în 2009 - 31%. Deci 35%, mai ales după trei ani de guvernare, cred că e un scor realist și foarte bun. Ce este peste 35% înseamnă și un vot de încre-dere pentru modul în care gu-vernăm, iar mai departe fiecare partid, fiecare candidat își va face propria analiză".
El a arătat că și dacă scorul va fi de 40%, nu înseamnă automat că vor câștiga în alegerile prezidențiale.
"Vreau să vă spun că și dacă luăm 40% înseamnă că o parte importantă a românilor vor un candidat din partea noastră, dar nu înseamnă automat că vom câștiga. Dacă întâi iei 10% sau 3%, cum probabil va lua un candidat, pe cine vrei să reprezinți ca președinte al României, pe 3% dintre români? Pe 10, pe 12, pe 15? Problema este că funcția de președinte al României trebuie să reflecte o majoritate cât mai consistentă a românilor. Când tu ai 10%, 3%,15%, pe cine vrei să reprezinți, pe câțiva din jurul tău și atât? De aceea e important, evident, scorul electoral confirmat pe 25 mai pentru fiecare dintre partidele politice și pentru candidații care conduc aceste partide politice", a precizat Ponta.