Cântărețul Victor Socaciu a fost rechemat, la cerere, din postul de consul general al României în Montreal.
Guvernul a anunțat că a decis, joi, rechemarea la cerere, de la post, a consulului general al României la Montreal.
Conform sursei citate, Victor Socaciu a solicitat, în 16 ianuarie, încheierea misiunii sale în calitate de șef al Consulatului General al României la Montreal, începând cu data de 1 martie 2017, scrie News.ro.
Socaciu își va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern prin care s-a decis rechemarea de la post.
El a fost numit în acest post în aprilie 2014. La acea dată, Socaciu, fost deputat PSD, conducea Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor. El deține un certificat de revoluționar.