Duminică, 07 Iunie 2026

"Voi candida la parlamentare pe listele unei noi alianțe electorale de centru-dreapta"

de Carmen MOCANU Luni, 25 Iunie 2012 280 1 min citire
Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că va candida la parlamentare pe listele unei noi alianțe electorale de centru-dreapta, care va cuprinde formațiuni politice de la PDL până la PNȚCD, informează Mediafax.
Ungureanu a precizat acest lucru după ce a participat la Congresul de constituire a Partidului Noua Republică.
El a arătat că a venit la eveniment într-o dublă calitate, respectiv de invitat și de membru fondator al Inițiativei Civice de Centru-Dreapta.
Fostul premier a spus că inițiativa al cărei membru fondator este urmează să se regăsească pe aceeași platformă electorală cu Noua Republică dar și cu alte formațiuni politice interesate de o acțiune unită înainte de alegerile din toamnă, începând cu PDL și terminând cu PNȚCD.
"În toamnă sper să mă regăsesc alături de candidații platformei politice pe care o construim ca loc în care să se regăsească toate forțele politice care reprezintă centrul și dreapta. Deci nu pe listele unui partid ca atare, ci pe listele acestei noi forțe politice, de dreapta, care urmează să se nască. Va fi o alianță electorală, în opinia mea, în care se va regăsi și PDL, care este parte a spectrului politic de centru-dreapta", a spus Ungureanu.
El a ținut și un discurs la Congresul de constituire a Partidului Noua Republică, în care a făcut apel la renunțarea la orgolii personale și la atingerea scopului de a uni într-o platformă unică de dreapta forțele politice care se revendică de la această ideologie și de a câștiga alegerile din toamnă.
Ungureanu a spus că își va lansa inițiativa în maximum două săptămâni și că va da curs invitației la Convenția extraordinară a PDL din 30 iunie, dacă va fi invitat.
Taguri
Articolul anterior Puiu Hașotti depune, astăzi, jurământul pentru funcția de ministru al Culturii
Articolul următor Gelil Eserghep, noul președinte al UDTTMR, Varol Amet, candidat la parlamentare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei