Duminică, 07 Iunie 2026

Zilele Oraşului Năvodari, sărbătorite ca într-o mare familie

de Mircea GHIȚĂ Duminică, 30 Iulie 2023 828 1 min citire
Zilele Oraşului Năvodari, sărbătorite ca într-o mare familie
În weekendul care tocmai a trecut au avut loc Zilele Oraşului Năvodari, eveniment organizat de Primăria Năvodari în parteneriat cu Consiliul Local. Primarul Florin Chelaru a precizat că anul acesta nu a invitat prea multe vedete, mai exact artişti consacraţi, pentru că a considerat că aceste zile trebuie să fie sărbătorite în familie.
Ce poate fi mai frumos decât să sărbătorim împreună zilele orașului, având în mijlocul nostru tinerii și copiii frumoși, talentați și deștepți ai Năvodariului. Ei sunt tot ceea ce are orașul nostru mai de preț, iar aceste zile le sunt dedicate lor! Știu că unii și-ar fi dorit concerte și artiști de renume, însă fiind un an mai greu, cu multe proiecte demarate, lucrări peste lucrări, am preferat ca această sărbătoare a orașului să fie una în familie, cu oameni dragi și copiii de valoare ai Năvodariului. Și mă bucur nespus că este așa! Investiții în orașul nostru sunt multe, de amploare și rezultatele se vor vedea în curând și vă asigur că impactul acestora asupra comunității va fi semnificativ. Apoi, ne vom putea gândi și organiza ample evenimente culturale și artistice, dar lucrurile trebuie făcute în ordinea lor firească. Fiind o zi de sărbătoare a orașului, vreau să mulțumesc tuturor năvodărenilor pentru răbdare și înțelegere, dar și pentru implicarea lor activă în viața Năvodariului. La Mulți Ani, dragii mei, și să ne ajute Dumnezeu să ne bucurăm de un oraș cât mai frumos și prosper", a transmis primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru.
Taguri
Articolul anterior Ludovic Orban: "Singura decizie corectă a CSM este excluderea din magistratură a judecătorilor din cazul Gheorghe Ursu"
Articolul următor Oraș din România care devine polul de business al ţării. Lasă în urmă oraşe precum Bucureşti, Cluj sau Oradea

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei