Duminică, 07 Iunie 2026

"Zilele Toamnei", organizate de Primăria Mangalia în Piața Republicii

de Carmen MOCANU Marţi, 08 Octombrie 2019 215 < 1 min citire
Administrația locală din Mangalia organizează, în perioada 9-13 octombrie, târgul recoltelor de sezon, intitulat "Zilele Toamnei". Locul de expunere și vânzare a produselor agroalimentare este Piața Republicii din Mangalia, unde, timp de cinci zile, mai mulți comercianți din Mangalia, din județul Constanța, dar și din țară, își vor expune produsele la prețuri accesibile pentru orice buzunar. Locuitorii Mangaliei au posibilitatea să achiziționeze preparate tradiționale din carne, lapte, brânzeturi, fructe, legume, dar și dulciuri tradiționale, precum și produse naturiste, la prețuri  avantajoase. De asemenea, la târgul de toamnă, se vor afla și comercianți cu produse viticole. Cu aceeași ocazie, în zona de desfășurare a târgului, vor avea loc spectacole folclorice. În fiecare zi de târg, pe scena exterioară a Casei de Cultură, începând cu orele 16.00, vor întreține atmosfera cu muzică populară și de petrecere, artiști locali și ansambluri folclorice. De asemenea, joi, 10 octombrie, pentru toți cei prezenți la eveniment va susține un recital folcloric îndrăgita interpretă Brândușa Covalciuc Ciobanu.
Taguri
Articolul anterior Kelemen Hunor propune un pact pentru campania prezidențială
Articolul următor Viorica Dăncilă: "Dacă moțiunea nu va trece, venim cu remanierea"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei