Ziua Dobrogei, sărbătorită cu fast la Cumpăna. Mariana Gâju, prezentă la eveniment

de Mircea GHIȚĂ Luni, 14 Noiembrie 2022 292
Ziua alipirii Dobrogei la Patria Mamă, acest act plin de curaj și sacrificiu al românilor în Războiul de Independență, a fost celebrată de elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescuˮ Cumpăna, din clasele V-VIII, sub titulatura „Dobrogea – pământ românescˮ. Elevii au fost pregătiți și coordonați de profesorii de istorie Georgeta Tănase și Ofelia Verișan.
Evenimentul a debutat cu intonarea imnului de stat și prezentarea contextului unirii, în care Dobrogea a trăit momente istorice deosebite, pentru ca urmașii eroilor care au săvârșit aceste fapte de importanță vitală să ducă mai departe crezul și valorile care au făcut posibilă Unirea de acum 144 de ani. S-a evocat importanța Congresului de la Berlin, prin care României i se recunoștea independența.

În continuare a avut loc un emoționant moment artistic în care Dobrogea a fost elogiată de elevii școlii, prin cântece, poezii și citate din Zaharia Stancu, Geo Bogza, Mihail Kogălniceanu, un partizan hotărât al independenței românilor, precum și Proclamația către dobrogeni a regelui Carol I, care descria plaiurile dobrogene: „Un nou izvor de bunăstareˮ.
În final, Andreea Scurtu, elevă a clasei a VIII-a D și solistă în cadrul Ansamblului Folcloric „Mugurașii Cumpeneiˮ, a interpretat un cântec de rară simțire și trăire patriotică - „Îndemn la unireˮ, scris de Aurelian Silvestru din Chișinău, scriitor, pedagog, publicist și psiholog.

De asemenea, bibliotecarul Nicoleta Moldoveanu a organizat o expoziție tematică ce omagiază acest act ce a contribuit, în mod definitoriu, la clădirea națiunii române.

„A fost momentul în care am regăsit bucuria de a fi dobrogeni şi de a sărbători împreună acest colț de rai, Dobrogea, leagăn al culturii și spiritualității poporului nostru”, a spus printr-un mesaj scurt primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Politică-Administrație

Ultima oră

Titlurile zilei