Paisprezece persoane, dintre care patru copii, au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Satu Mare, în noaptea de marți spre miercuri, cu suspiciune de trichineloză, informează Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) într-un comunicat de presă.
- Publicitate -
"Pe parcursul nopții, ambulanțele serviciului nostru au transportat din UPU Satu Mare, pentru consult, la Spitalul de Boli Infecțioase, un număr de 14 persoane (4 copii și 10 adulți), toate suspicionate de trichineloză, urmare a consumului de carne de porc infestată", precizează sursa citată.
Pacienții se află sub supraveghere medicală până la confirmarea diagnosticului.
Sursa: Agerpres