Vineri, 05 Iunie 2026

899 de puncte din 1.000, cel mai mare punctaj obținut la rezidențiat

de Cuget Liber Marţi, 22 Noiembrie 2011 722 1 min citire
899 de puncte din 1.000, cel mai mare punctaj obținut la rezidențiat
Absolvenții universităților de medicină și farmacie au participat, duminică, la concursul de rezi-dențiat, desfășurat în Capitală. Nota cea mai bună, înainte de contestații, a fost obținută la medicină generală (899 de puncte), la medicină dentară cel mai bun candidat a acumulat 866 de puncte, iar la farmacie - 826 de puncte.
"Acestea sunt rezultatele după o primă analiză, vom vedea punctajele finale, abia după contestații", spune dr. Florian Popa, rectorul Universității de Medicină și Farmacie "Carol Davila" din București.
Mai mult de cinci mii de absolvenți au participat, anul acesta, la rezidențiat, pentru a ocupa unul dintre cele 2.998 de locuri disponibile. Dintre acestea, 2.600 sunt pentru medicină generală, 290 pentru medicină dentară și 108 pentru farmacie.
Potrivit Ministerului Sănătății, în plus față de aceste locuri, au mai fost scoase la concurs și 812 posturi pentru medicina de urgență, ATI, neonatologie, oncologie medicală sau farmacie clinică, specialități unde nu există în prezent o acoperire suficientă cu personal calificat. Spre deosebire de anii precedenți, examenul s-a desfășurat descentralizat, în centrele universitare din București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Ministerul Sănătății mai infor-mează că ocuparea locurilor de specialitate se va face în ordinea punctajului de promovare obținut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul respectiv. Totodată, posturile scoase la concurs pentru care nu au fost candidați înscriși și cele pentru care nu s-a obținut punctajul minim de promovare nu vor putea fi alese de alți candidați.
Taguri
Articolul anterior Sfecla roșie - un medicament natural pe timp de iarnă
Articolul următor Mai puține victime ale virusului HIV

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei