Acneea, influențată și de alimentele pe care le mâncați

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 14 Iunie 2021 147
Specialiștii spun că persoanele care consumă multe fructe și legume sunt mai puțin afectate de acnee. În schimb, dulciurile și grăsimile duc la agravarea acneei. De ce? Pentru că dulciurile concentrate cresc nivelul de insulină, iar insulina, mai departe, stimulează producția de testosteron, care agravează acneea. În concluzie, o dietă săracă în dulciuri concentrate, combinată cu exerciții fizice, menține nivelul insulinei sub control.
Totodată, apariția acneei a fost pusă în legătură cu deficiența de zinc, Omega 3, Omega 6, precum și de antioxidanți ca vitaminele A și E. Femeilor li se recomandă să consume pește (Omega 3), cereale integrale (fibre) și alimente pe bază de soia, aceste alimente având printre efectele sănătoase și scăderea nivelului de testosteron. Alte alimente care ameliorează acneea sunt fructele de pădure, nucile, urzicile și ceaiul verde.
În același timp, afecțiunile intestinale sunt alt factor agravant al acneei, motiv pentru care dermatologii recomandă consumarea unui iaurt zilnic.
Ca și alimentația, stresul acționează în acnee la nivelul sistemelor imunitar, endocrin și nervos. Dr. Mihaela Leventer consideră că tratamentul stresului se face cu răbdare, optimism și ajutor extern, iar ca alimente vă sunt recomandate fructele și legumele proaspete, cereale integrale, pește. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei