Noi cercetări dezvăluie ce cărți ajută la inducerea somnului și cât trebuie să citim ca să adormim. O persoană care se trezeşte de multe ori în timpul nopţii sau cu o oră mai devreme decât şi-ar dori se poate spune că este insomniac. Insomnia acută (probleme cu somnul trei sau mai multe nopţi pe săptămână) se poate întâmpla oricui în perioade de stres sau suferinţă emoţională. În același timp însă, experţii vorbesc despre insomnie cronică atunci când această situaţie durează cel puţin trei luni.
- Publicitate -
Potrivit cercetătoarei Ana Fernández Arcos, dormim mai rău din cauza dificultăţii de a îmbina timpul liber cu viaţa de familie şi cea personală, după orele de muncă, fapt care întârzie ora de culcare.
„Dispozitivele electronice emit o lumină care inhibă substanţele naturale, precum melatonina. Acest lucru ne menţine în permanenţă activi şi alerţi. Privirea reţelelor de socializare ne va face să ne gândim la un lucru şi la altul, trecerea de la un lucru la altul, iar acest lucru ne va împiedica să ne relaxăm", susține expertul.
O tehnică potrivită pentru a obţine relaxarea mult aşteptată o reprezintă lectura. Cititul ne ajută să ne deconectăm de la lucrurile care ni s-au întâmplat peste zi. „Lectura, în special pentru cei cărora le place, este o terapie ieftină şi convenabilă, care nu are efecte secundare. Şi este bine pentru a ne deconecta de la tot ce s-a întâmplat în timpul zilei", mai spune Ana Fernández.
Conform unui studiu realizat de Penguin Random House pe un eşantion de 504 cititori spanioli, aflăm că din respondenți 49,3% spun că citirea unei cărţi înainte de a merge la culcare îi relaxează. Potrivit datelor aceluiași sondaj, femeile preferă cărţile cu suspans sau mister (38%) şi romanele de dragoste (36%). Urmează thrillerele (27%) şi fantasy (19%).
Iar fantasy este şi genul preferat de bărbaţii spanioli, înainte de a merge la culcare (37%), urmat îndeaproape de cărţile istorice (36%). Pe de altă parte, 28% din acest segment de populaţie le place thrillerele, un procent foarte asemănător cu cel al celor care apreciază cărţile de aventură (27%) şi thrillerele (26%).
Doar câteva pagini citite sunt suficiente pentru relaxare. Conform unui studiu al Universităţii din Sussex, cititul unei cărți care ne place chiar şi cu doar 6 minute înainte de mersul la culcare reduce nivelul de stres cu peste 60%.