Joi, 04 Iunie 2026

Ajutor! Am dureri de sân!

de Alina ENACHE Miercuri, 03 Octombrie 2007 16892 3 min citire
Durerea de sân este rareori cauzată de cancer. Există două tipuri de durere de sân: ciclică și neciclică.
Durerea ciclică este parte a sindromului premenstrual. Apare în timpul perioadei premenstruale și dispare la sfârșitul ciclului menstrual. Este o durere hormonală.
Durerea neciclică apare inter-mitent sau continuu. Nu este asociată cu ciclul menstrual. Poate apărea înaintea instalării menopauzei și, deseori, continuă și după aceea. Durerea neciclică la sân poate fi legată și de o scădere în nivelul progesteronului.
Atunci când durerea se intensifică, este nevoie ca pacienta să se prezinte de urgență la medic. El poate recomanda teste precum mamografia sau ecografia. Chisturile benigne la sân sunt cauzele cele mai comune care duc la apariția durerii. Tratamentul acestora va conduce la diminuarea imediată a durerii.
Femeile sub 35 de ani trebuie să-și facă în primul rând un examen fizic. Cele trecute de 35 de ani ar trebui să facă o mamografie, dacă aceasta nu a fost făcută cu șase luni înaintea începerii durerilor.
Dacă se simt noduli la nivelul sânilor, atunci trebuie făcută o ecografie. Cauzele ce nu sunt legate de sâni sunt dureri de coaste, întinderi musculare, probleme cu plămânii și durere cardiacă. Acestea pot fi infirmate de un examen medical sau de istoria medicală a pacientului.
Durerea premenstruală de sân poate fi micșorată prin reducerea cantității de sare
din alimente, administrarea unei doze de diuretic slab sau a unui calmant (aspirină, paracetamol, ibuprofen), purtarea unui sutien de susținere.
Durerea neciclică poate fi combătută prin reducerea consumului de cafea, cioco-lată, cola, administrarea de vitamina E și B Complex. Pacienta poate purta un su-
tien lejer noaptea și unul de susținere ziua. De asemenea, paracetamolul sau alte antiinflamatoare pot diminua temporar durerea.

Taguri
Articolul anterior Animale de casa
Articolul următor Să vină namibienii!

Comentează știrea

iftene corina
20 ianuarie 2013
durere la san

buna sant corina vreau si eu sa va intreb ca sa fac.am o durere la sanul stang o vena groasa si ma doare la palpare ce sa fac sant ingrijorata,ce pot sa am,am uitat sa va zic am 30 de ani va multumesc mult

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei