Alimente care nu sunt recomandate a se consuma dacă au mucegai

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 03 Aprilie 2023 441
Vi s-a întâmplat vreodată să consumați alimente mucegăite? Vă întrebați dacă acestea vă afectează sănătatea? Specialiștii spun că mucegaiul este o ciupercă ce poate crește pe aproape toate alimentele, doar că unele sunt mai predispuse decât altele la acest proces. De exemplu, alimentele proaspete cu un conținut ridicat de apă sunt deosebit de vulnerabile. Pe de altă parte, conservanții scad probabilitatea creșterii mucegaiului, la fel ca și creșterea microorganismelor. Din păcate, acesta poate provoca reacții alergice sau probleme respiratorii, iar anumite tipuri de mucegai produc micotoxine otrăvitoare care vă pot îmbolnăvi. În plus, bacteriile invizibile pot crește alături de mucegai, ceea ce face și mai periculos consumul anumitor produse.
Medicii susțin că există alimente pe care le puteți consuma dacă au mucegăit puțin, dar și altele pe care este cel mai bine să le aruncați imediat ce observați pete de mucegai. Astfel, pelicula albă din jurul anumitor salamuri dure este, de fapt, un praf a unui mucegai benign care îl ajută la protejarea de bacterii. Atâta timp câți puteți să o înlăturați, alimentul poate fi consumat în siguranță. Dacă morcovii, varza și ardeii grași au prins puțin mucegai, nu vă speriați, acestea au suprafețele tari și îngreunează răspândirea mucegaiului. Tăiați câțiva centimetri în jurul locului mucegăit și le puteți consuma în siguranță. Și în cazul
brânzeturilor tari se îndepărtează suprafața afectată și încă trei centimetri în jurul locului mucegăit și se pot consuma. Atenție, însă! Pâinea și produsele de patiserie le veți arunca imediat dacă au puțin mucegai, întrucât există riscul a suferi infecții serioase. La fel trebuie să procedați și cu fructele și legumele moi, cum ar fi castraveții, piersicile și roșiile, untul de arahide și nucile.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei