Spitalul Universitar CF Constanța a intrat parcă într-un con de umbră. Pacienții s-au împuținat, la fel și numărul cadrelor medicale. Ba chiar, în ultimele luni, bolnavii au ajuns să creadă, din cauza restructurărilor din Căile Ferate, că urmează închiderea. Medicii neagă zvonurile și susțin că, din contră, intenția este de a îmbunătăți calitatea serviciilor medicale și să demonstreze că sunt "o alternativă la Spitalul Județean Constanța".
- Publicitate -
În sediul Spitalului Universitar CF Constanța, de pe Bulevardul 1 Mai domnește liniștea. Câțiva pacienți așteaptă să fie consultați, alții să se interneze. Din când în când, apare o asistentă care îi îndrumă către cabinetul medical dorit. Dar totul se desfășoară în ordine și liniște, parcă nici nu te-ai afla într-un spital de stat.
Cine se poate trata la acest spital
"Avem pacienți puțini", ne spun, surâzând, medicii. Motivele sunt variate. În primul rând, constănțenii nu știu că Spitalul Universitar CF Constanța (atât sediul din Port, unde se află Secția de Chirurgie, sediul din Bd. 1 Mai, unde sunt secțiile de Neurologie și Interne, cât și Policlinica CF de pe Șos. I. C. Brătianu) se adresează tuturor bolnavilor, nu doar celor care lucrează în domeniul transpor-turilor. Apoi, recentele disponibilizări din Căile Ferate i-a făcut pe bolnavi să creadă că și unitatea sanitară este luată în vizor pentru a fi restructurată.
"Vin pacienții și ne spun că au auzit că se închide spitalul. Nu este adevărat! E drept, nu funcționăm la capacitatea maximă, pentru că este criză de pacienți, dar nu înseamnă că tragem obloanele. Cred că este criză de pacienți așa cum este în toate spitalele, din motive de recesiune financiară. Când aud că Spitalul Județean Constanța este sufocat, cred că este o prostie. Dacă ar fi fost sufocat ar fi direcționat pacienții și spre alte spitale, pentru binele bolnavilor. Iar noi reprezentăm o alternativă la Spitalul Județean Constanța, ba chiar o alternativă civilizată", a adăugat un alt cadru medical, subliniind că există și dotările, dar și condiții hoteliere mai bune decât în cea mai mare unitate sanitară din județ.
Facem precizarea că medicii specialiști din cadrul Spitalului CF Constanța au preferat să-și păstreze anonimatul, întrucât în urma incidentelor petrecute anul trecut la Spitalul CF 2 București (două paciente, printre care prim solista Teatrului de Operetă, Amelia Antoniu, au fost la un pas de moarte din cauza unei infecții spitalicești) Ministerul Transporturilor, în subordinea căruia este unitatea spitalicească, a interzis subordonaților să mai facă declarații în presă.
În altă ordine de idei, cei mai mulți pacienți vin pentru tratarea bolilor interne, având în vedere că unitatea este inclusă și în programele naționale de reumatologie și hepatologie. Sunt mai puțini cei care se adresează unității pentru intervenții chirurgicale sau tratarea afecțiunilor neurologice.
Încadrat în categoria IV de competențe
Revenind la adresabilitatea spitalului, intenția conducerii este să îmbunătățească serviciile medicale. În prezent, spitalul este inclus la categoria a IV-a de competențe, dar se are în vedere realizarea unor noi secții, pentru a urca o treaptă în clasamentul categoriilor realizat de Ministerul Sănătății. "Am făcut contes-tație privind încadrarea în categoria a IV-a, dar nu am primit niciun răspuns de la minister, probabil de unde s-a schimbat ministrul", au adăugat medicii.
Terapia Intensivă are un singur medic
Asemenea altor unități sanitare, și Spitalul Universitar CF Constanța se confruntă cu o lipsă de specialiști. Cândva, aici lucrau peste 300 de cadre medicale. Acum au mai rămas aproximativ jumătate. "Suntem mult sub normativ. Sunt peste o sută de posturi vacante, căci medicii și asistentele medicale au ieșit la pensie sau au plecat în sistemul privat ori peste hotare. Este de înțeles, căci salariile sunt mai mari și nu se confruntă cu lipsurile din sistemul de stat. Deficiențele sunt mari. De exemplu, la Radiologie nu mai este niciun specialist, nici la Cardiologie și nici la Balneologie, deși avem toate dotările. La Terapie intensivă mai avem un singur medic, deși normativul este de patru. De asemenea, mai este un singur ginecolog", spun reprezentanții spitalului.
Potrivit acestora, au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea posturilor, dar nu s-a prezentat niciun medic. "Preferă să lucreze peste hotare…", admit, cu resemnare, reprezentanții unității spitalicești.