Aparatul dentar poate fi purtat la orice vârstă

de Cuget Liber Luni, 06 Septembrie 2010 2063
Unii oameni sunt norocoși - au o dantură perfectă, cu distanțe egale între dinți, care sunt drepți și frumoși. Cei mai mulți au însă dinți înghesuiți, care au crescut strâmbi sau răsuciți. Pentru aceștia, există o soluție medicală: aparatul dentar. Aparatul dentar poate fi purtat la orice vârstă. De cele mai multe ori însă este utilizat în copilărie - de altfel, un studiu american dat publicității la începutul acestui an arată că unul din doi copii au nevoie să poarte un astfel de dispozitiv medical. Forma danturii este importantă, nu atât din punct de vedere estetic, cât mai ales pentru rolul pe care îl are în masticație. Dinții înghesuiți sau strâmbi nu funcționează precum cei drepți, iar masticația (prima parte din procesul hrănirii și al digestiei) poate avea de suferit. Totodată, o dantură imperfectă este mai greu de curățat, iar cariile apar mai repede. De aici, nevoia unui aparat dentar. Acest dispozitiv acționează prin crearea unei tensiuni asupra dinților, astfel încât să ducă la modificarea aranjamentului. Pacienții pot alege dintr-o gamă variată de aparate: de la cel invizibil, la cele ceramice sau cu bracketuri colorate. Aparatul dentar trebuie purtat între șase luni și doi ani, perioadă în care vizitele la medic sunt obligatorii. Există o senzație de disconfort, dar poate fi calmată cu o pastilă de ibuprofen. O atenție deosebită trebuie acordată și igienei dentare, căci acest aparat atrage mâncarea și placa dentară și îngreunează periajul dinților. Medicii recomandă să fie folosită o pastă de dinți cu fluor, după care utilizarea unei ape de gură tot pe bază de fluor - proceduri ce trebuie repetate după fiecare masă! De asemenea, trebuie să se țină cont de faptul că acest aparat se poate defecta destul de ușor - de aceea, sfaturile medicului trebuie respectate întocmai, iar la primul semn de durere sau dacă observați o defecțiune, se impune consultarea specialistului.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei