Artrita septică poate duce la pierderea funcționalităţii articulaţiei afectate

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 27 Noiembrie 2022 82
Artrita septică presupune inflamarea intensă a unei articulaţii, declanşată de un agent patogen (microb) ajuns în articulaţie, cu potenţial rapid distructiv, dacă este lăsată netratată. Deşi nu este o condiţie des întâlnită, artrita septică are un potenţial distructiv ridicat, fapt care o transformă într-o afecţiune ce implică tratament prompt. În situaţia în care diagnosticul este pus tardiv, artrita septică poate duce la pierderea funcționalităţii articulaţiei afectate, în cazul a până la 50% dintre pacienţi, precizează elytis.ro. 
Artrita septică afectează, de regulă, o singură articulaţie (monoartrita), iar cel mai frecvent, articulaţia şoldului ori a genunchiului, însă se poate instala şi la nivelul mai multor articulaţii (poliartrita), respectiv la gleznă, umăr, cot, pumn, încheietura mâinii şi degetelor, articulaţiile scheletului axial etc. Simptomele artritei septice acute se instalează rapid şi includ: durere foarte intensă, edemul articulaţiei/articulaţiilor afectate, înroşirea articulaţiei/articulaţiilor afectate, încălzirea articulaţiei/articulaţiilor afectate, febră, frisoane, oboseală accentuată, slăbiciune generalizată, incapacitatea de a mişca membrul afectat. Diagnosticul de artrită septică se bazează pe suspiciunea clinică, susţinut de examenul paraclinic şi este confirmat prin rezultatele analizelor din lichidul articular

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei