"Asistenții medicali, angajați ilegal în sistem"

de Andreea NĂSTASE Luni, 19 Mai 2014 260
În contextul în care legea pensionării asistenților medicali a suferit numeroase schimbări, lăsând mare parte din unitățile sanitare cu deficit de personal, noi probleme par să afecteze sistemul sanitar. Astfel, reprezentanții federațiilor sanitare susțin că, pentru a acoperi lipsa asistenților din spitale, managerii recurg la angajarea cadrelor medicale cu o serie de contracte de muncă ce afectează bugetul sistemului de asigurări sociale de sănătate, contribuțiile la sănătate fiind dimi-nuate drastic. Aceștia au trimis o scrisoare deschisă către Ministerul Sănătății prin care cer deblocarea posturilor și protecția angajaților din sistem.
"Încercând să salveze spitalele de la închidere din cauza lipsei de personal, în condițiile blocării angajărilor în sistemul public de sănătate, managerii recurg din ce în ce mai des la încheierea unor contracte civile cu medicii și asistentele medicale, ocolind astfel prevederile legale care protejează munca salariată. Suplimentar, asistenții medicali și medicii angajați civil sunt lipsiți de protecția socială generată de calitatea de angajat", se arată în document. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei