Vineri, 05 Iunie 2026

Avizele psihologice, eliberate doar cu un timbru special

de Alexandra MALACHI Miercuri, 28 Martie 2012 290 1 min citire
Pentru a evita eliberarea avizelor psihologice de către persoane neautorizate, de luna viitoare, actele vor putea fi ridicate doar cu un timbru special, deținut doar de către psihologii autorizați.
Președintele Colegiului Psihologilor din România a anunțat, ieri, că avizele și rapoartele psihologice se vor înregistra, de la 1 aprilie, în registrele profesionale unice la nivel național și se vor timbra. Prof. dr. Mihai Aniței a declarat că este vorba, în special, despre avizele de psihologie emise pentru securitatea și sănătatea în muncă, siguranța circulației și permisele auto sau permisele de port-armă.
"Timbrele conțin serie și număr unic și nu vor putea fi achiziționate decât de către furnizorii de servicii psihologice autorizați, potrivit unei norme generale de lucru raportate la prevederile Codului muncii și la prevederile convențiilor Organizației Mondiale a Muncii", a explicat Mihai Aniței. 
El a amintit că, în prezent, centrele medicale angajează psihologi care sunt atestați, dar nu îndeplinesc toate condițiile.
Președintele Colegiului Psihologilor din România a arătat că, de la 1 aprilie, se va putea cunoaște exact cine și când a realizat examinarea psihologică, atât pentru deținătorii de arme, cât și pentru celelalte categorii de persoane pentru care este obligatoriu examenul psihologic, date care vor fi dovedite prin timbrul profesional.
Taguri
Articolul anterior Un nou concurs de rezidențiat pentru studenții la medicină
Articolul următor Ministrul Sănătății, în inspecție la Spitalul Cernavodă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei