Băuturi care contribuie la buna funcţionare a inimii

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 18 Noiembrie 2021 358
În foarte multe situaţii, inima poate dezvolta destul de rapid boli cardiovasculare. Astfel, pentru a o menţine sănătoasă şi în formă, este necesar să urmaţi şi o dietă pe măsură. Astfel, pe lângă alimente cu nutrienţi valoroşi, trebuie să adăugaţi şi un aport de lichide care să asigure hidratarea adecvată a organismului. Pe lângă apă, medicii specialişti recomandă alte trei tipuri de băuturi, care, o dată consumate pot contribui la menţinerea unei inimi sănătoase. De exemplu, cafeaua este o sursă bogată în antioxidanţi, ea putând reduce riscul de dezvoltare a bolilor cardiovasculare. Potrivit elytis.ro, consumul a maximum trei căni de cafea pe zi poate reduce pericolul de îmbolnăvire, însă, dacă se depăşeşte acest nivel de consum zilnic, apar riscurile de îmbolnăvire a inimii.
Totodată, ceaiul verde este o plantă bogată în fier şi antioxidanţi, el contribuind la diminuarea creşterii tensiunii arteriale, iar băut timp o perioadă mai lungă de timp, poate reduce semnificativ riscul de a dezvolta hipertensiune. Totuşi, este bine de ştiut că acesta nu este indicat să fie consumat de către persoanele cu probleme existente ale cordului. Deşi pare ciudat, numeroase studii arată că berea poate fi un adjuvant în prevenirea bolilor cardiovasculare, consumată cu moderaţie putând să reducă incidenţa acestora. În acelaşi timp, berea conţine multe vitamine benefice organismului, printre care potasiu, magneziu şi vitamine de tip B, dar şi carbohidraţi, asigurând corpului uman 15% din doza zilnică recomandată pentru aceste substanţe. În plus, consumată moderat, berea poate scădea nivelul de homocisteină din sânge care, în cantităţi mari, este un factor activ pentru producerea bolilor de inimă. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei