Beneficii mai puţin cunoscute ale ceaiurilor

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 31 Mai 2024 151
Ceaiurile și infuziile din plante sunt printre vedetele din bucătăria și alimentația oamenilor. Practic, sunt unul dintre cadourile naturii pentru vindecarea afecțiunilor și prevenția lor. Se ştie că unele infuzii se beau când aveţi indigestie, altele când sunteţi constipaţi sau după o zi agitată, pentru un somn odihnitor etc. De exemplu, ceaiul de salcâm reduce febra, ceaiul verde vă face pielea mai frumoasă, în timp ce alte ceaiuri vă ajută să slăbiţi. Există, însă ceaiuri care au beneficii mai puțin promovate, despre care ar trebui să știţi. Specialiştii spun că majoritatea ceaiurilor și infuziilor sunt bogate în antioxidanți, au rol antiinflamator și antiseptic. De asemenea, ele reduc numărul bacteriilor din cavitatea bucală, favorizează vindecarea rănilor sau iritațiilor și calmează durerea. Ceaiurile călduţe pătrund ușor în spațiile interdentare, dizolvă şi elimină resturile alimentare, curăță gingiile și țesuturile și reduc tartrul. În plus, antioxidanții din ceaiuri, cum este ceaiul verde, reduc stresul și oboseala, îmbunătățind atenția, concentrarea, memoria și buna dispoziție. Nu în ultimul rând, ele sunt benefice pentru oase și mușchi. Ceaiul verde, ceaiul alb, salvie, soc, coada-calului, scoarță de salcie sau șofran pot calma durerile musculare articulare și osoase. Mai mult decât atât, însănătoșesc celulele și întârzie evoluția unor boli cum este osteoporoza.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei