Bolile de inimă la copii. Cum apar și ce au de făcut părinții

de Andreea NĂSTASE Marţi, 07 Iulie 2015 196
Pe fondul unei infecții virale sau bacteriene, copiii pot dobândi o afecțiune care se numește pericardită, adică inflamarea pericardului ce este membrana care înconjoară inima. Ca primă manifestare, sacul care îmbracă inima este invadat de lichid și pur și simplu obligat la o presiune semnificativă asupra cordului, afectându-i activitatea normală.
Deși boala este provocată de un virus în cele mai multe dintre cazuri, sunt și situații mai rare, când boala se datorează contractării unor bacterii sau pe fondul altor afecțiuni, precum boli ale sistemului imu-nitar, tuberculoza, insuficiența renală etc.
"Durerile în piept și febra sunt primele simptome ale pericarditei, acestea putându-se manifesta ca niște junghiuri ascuțite, care se agravează, mai ales în poziția de culcare. Datorită acestui fapt, intensitatea durerii se poate atenua când copilul se ridică în șezut sau se apleacă înainte. Dacă volumul lichidului din jurul inimii crește semnificativ, copilul poate să aibă și probleme respiratorii, amețeli sau stări de leșin. Simptomelor de mai sus li se pot alătura și stări de oboseală, lipsa poftei de mâncare, iritabilitate, bătăi neregulate ale inimii. De aceea, un copil suspectat de această afecțiune trebuie evaluat de specialist cât mai repede posibil, pericardita fiind considerată o urgență medicală, cu consecințe extreme de grave dacă nu se intervine la timp", a explicat dr. Kati Blacioti, medic primar pediatru, în cadrul Homeomed. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei