Vineri, 05 Iunie 2026

Bolnavi care renunță la tratamente din cauza sărăciei

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 21 Octombrie 2011 564 2 min citire
Bolnavi care renunță la tratamente din cauza sărăciei
Boală caracterizată prin scăderea concentrației de calciu din oase și înlesnirea apariției fracturilor, osteoporoza afectează în special femeile ajunse la vârsta a treia. Deși le este pusă în pericol integritatea și viața, pacienții ajung să renunțe la investigații și la tratamente, pentru că nu și le pot permite.
Până în urmă cu doi ani, Ministerul Sănătății, prin programul național de osteoporoză, asigura gratuitatea testelor pentru depistarea bolii. În prezent, însă, după cum ne-a declarat dr. Eduard Circo, medicul-șef al Clinicii de Endocrinologie din cadrul Spitalului Județean Constanța, bolnavii pot efectua măsurătorile DEXA (teste pentru măsurarea densității minerale a oaselor) doar în laboratoarele private, nici spitalul neavând un aparat pentru testări.
În schimb, pacienții benefi-ciază de tratament gratuit. Dar nu toți, căci fondurile alocate de ministerul de resort sunt insuficiente. "Suma alocată nu acoperă toți pacienții, ci sunt selectați în funcție de gravitatea și particula-ritățile bolii. Banii ne sunt alocați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și noi cumpărăm medicamentele. Toată vara am avut medicamente, dar acum au început să se epuizeze, sperăm să ni se suplimenteze fondurile", a afirmat dr. Circo.
După epuizarea fondurilor alo-cate clinicii constănțene, pacienții nu rămân - cel puțin teoretic! - fără tratamente. "Dacă nu mai avem medicamente, redactăm o scrisoare medicală către medicul de familie care îi eliberează o rețetă compensată pentru ca pacientul să ia tratamentul din farmacii", a explicat specialistul.
Realitatea demonstrează însă că, după ce se epuizează stocul de medicamente al clinicii, mulți dintre pacienți întrerup și ei terapia. "Osteoporoza este boala femeilor la pensie, căci apare în special la femeile care au pierdut funcția ovarelor. Chiar dacă rețetele sunt compensate, bolnavii tot nu au cu ce să plătească; dar nici statul nu are fonduri pentru a asigura tratamentul gratuit, neîntrerupt, toată toți pacienții. De altfel, niciun stat din lume nu poate acest lucru", a precizat dr. Eduard Circo.
Pe de altă parte, prescrierea unui tratament nu se poate face în baza unui buletin de analize mai vechi de un an; ceea ce înseamnă că bolnavii trebuie să repete, cel puțin o dată pe an, testele DEXA. Iar costul unei investigații este de 100 de lei. În consecință, pensionarii renunță la a mai realiza testele și, implicit, la a mai urma tratamentul.
Iubește-ți oasele!
În fiecare an, pe 20 octom-brie, este celebrată Ziua Mondială a Osteoporozei, "boala tăcută" care distruge oasele. Pentru acest an, Fundația Internațională de Osteoporoză a lansat campania "Iubește-ți oasele". Prin această cam-panie se promovează exercițiul fizic, dieta sănătoasă și necesitatea aportului de calciu și vitamina D, încă din tinerețe, pentru a preveni apariția acestei afecțiuni.  
Taguri
Articolul anterior De ce suferă bărbații de impotență
Articolul următor Boala care te face să crezi că ești mort

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei