Ministerul Sănătății a hotărât să implementeze în țara noastră protocoalele terapeutice utilizate în Austria, în tratarea cancerului de sân, a cancerului de colon, de col uterin și de prostată. Ghidurile terapeutice vor intra în vigoare la 1 septembrie și vor stabili "pașii pe care medicii îi vor aplica din momentul intrării pacienților în cabinet sau în spital, respectiv metodele de investigare, tehnicile și terapiile medicamentoase sau chirurgicale care trebuie folosite, în funcție de patologie și de stadiul acesteia", se arată în comunicatul de presă remis de minister.
- Publicitate -
Măsura este benefică, este de părere dr. Liviu Mocanu, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța, având în vedere interesul bolnavilor constănțeni pentru a se trata peste hotare. "Am avut doi pacienți care s-au tratat în Austria, pe formularul E112. Unul dintre pacienți avea o formă agresivă de cancer mamar, iar pronosticul medicilor din România era rezervat, de două-trei luni de viață. A trecut un an și jumătate de la terapia urmată în Austria și pacientul este bine", a afirmat medicul.
În altă ordine de idei, ministrul Ion Bazac a precizat că va institui un control al cheltuielilor realizate în cadrul programului național de oncologie, astfel încât fondurile să fie gestionate optim și cât mai mulți bolnavi să beneficieze de tratament. Anul acesta, pentru programul național de oncologie au fost repartizate peste 600 milioane de lei, sumă suplimentată săptămâna trecută cu 120 milioane de lei. "Pentru programul de oncologie desfășurat la nivelul județului nostru am primit o suplimentare de 2,3 milioane de lei pentru farmaciile care eliberează medicamente bolna-vilor de cancer, sumă pe care am achitat-o astăzi (n.r. ieri)", a precizat președintele CJAS Constanța.