Vineri, 05 Iunie 2026

Bolnavii de Parkinson au nevoie de mai mult sprijin din partea statului

de Cuget Liber Vineri, 08 Octombrie 2010 282 1 min citire
Bolnavii de Parkinson au nevoie de mai mult sprijin din partea statului
Pacienții diagnosticați cu Parkinson nu sunt sprijiniți de stat în măsura în care ar trebui. Aceasta este părerea medicilor neurologi români, exprimată în preambulul Congresului Mondial de Parkinson de la Glasgow, Anglia, și la care vor participa și specialiști români. "La ora actuală, tratamentul este costisitor, iar sprijinul din partea statului este mic. Sper că, împreună cu alte organizații, să gândim o lege pentru trata-mentul persoanelor cu Parkinson similară celei pentru persoanele cu autism", a afirmat dr. Luminița Gheorghiu, președintele Ligii pentru Promovarea și Apărarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din România. Ea a adăugat că, deși există o lege care îi scutește pe bolnavi de la plata impozitelor, nu este respectată. "Există o legislație care a intrat în vigoare în luna mai și se referă la scutirea de la plata impozitelor a pensionarilor cu grad de handicap 1 și 2. Aceasta nu se aplică deoarece nu există norme, iar răspunsurile pe care le primim arată că s-ar putea aplica abia din 2011\", a afirmat medicul.
În România au fost diagnosticate cu Parkinson peste 70.000 de persoane. Cu toate acestea, medicii spun că sunt mult mai mulți bolnavi, dar nu au fost depistați, din cauza unui test clinic concludent și a reticenței pacienților de a se prezenta la medic. "Boala Parkinson este a doua afecțiune neurodegenerativă ca frecvență după Alzheimer. Pentru cei mai mulți dintre pacienții cu Parkinson nu se cunoaște cauza, ci doar la 5 - 10% dintre aceștia există o cauză genetică, dar și aici modificările genetice sunt diferite", a afirmat prof. dr. Ovidiu Băjenaru, președintele Societății de Neurologie din România.
Taguri
Articolul anterior Castanele tratează natural anemiile
Articolul următor Vaccin experimental pentru tratarea cancerului cerebral

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei