Deși toate consultațiile la medicii de familie sunt decontate de stat, în unele situații, pacienții au fost nevoiți să achite diferite sume. Un prim exemplu în acest sens a fost cel al consultațiilor fără programare. De la 1 iunie însă, lucrurile se vor schimba odată cu intrarea în vigoare a unei clauze adăugată la contractul-cadru, clauză prin care, serviciile medicale stabilite ca fiind gratuite și pentru care se primește decontare să fie efectuate fără costuri suplimentare.
- Publicitate -
"Pentru serviciile contractate de CNAS atât timp cât ele sunt stabilite a fi gratuite vor fi efectuate la prețurile decontate de casă fără să fie încasat în plus nici un leu. La medicul de familie numărul de consultații pe care le decontează casa este de 20 în medie pe zi, nu este un număr de consultații fix pentru că există o periodicitate în care adresabilitatea este mai mare sau mai mică, pentru restul consultațiilor medicul de familie are posibilitatea să și le programeze astfel încât ele să fie urmate de rețete și bilete de trimitere decontate de casă. Practic, pacientul va fi protejat în acest sens de costuri suplimentare. Referitor la spitale, tarifele care se decontează în sistemul spitalicesc sunt cele prevăzute de contractul-cadru, iar pentru anumite condiții hoteliere care sunt peste standardul decontat se pot încasa sume până la 300 de lei pe zi. Acest prag de 300 de lei a fost stabilit atât pentru spitalele publice, cât și pentru cele private", se arată într-un comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.