Joi, 04 Iunie 2026

Când va avea Constanța un spital pentru copii

de Andreea NĂSTASE Sâmbătă, 15 Februarie 2014 205 < 1 min citire
Când va avea Constanța un spital pentru copii
Considerat unul dintre cele mai delicate domenii de activitate medicală, medicina infantilă rămâne încă neacoperită, iar spitalele pentru copii pot fi numărate pe degete. 
La Constanța, deși necesitatea unei astfel de instituții a fost semnalată de medici ani de-a rândul, proiectul nu a ajuns încă să se concretizeze. Singura posibilitate de tratament a cazurilor grave rămâne în continuare Spitalul Județean, respectiv secția de pediatria a acestuia, iar copiii cu boli grave sau cei care necesită intervenții chirurgicale majore, care le-ar putea schimba viața, fac naveta la București. 
"Avem nevoie de un spital de copii, de un spital municipal, de un sistem de urgențe mult îmbunătățit. Cu siguranță că altfel ar sta lucrurile pentru pacienții copii și cu siguranță că nu ne-am mai zbate să ținem doi pacienți pe un pat, la vârste atât de mici și cu nevoi medicale majore. Din păcate, Constanța nu poate întoarce, prin serviciile medicale pe care le oferă, contribuția cetățenilor asigurați. Oamenii nu au pretenții nejustificate, iar noi nu îi contrazicem când spun că sunt lipsuri în sistem", explică dr. Cătălin Grasa, director de cercetare medicală al Spitalului Județean Constanța.
Taguri
Articolul anterior Elicopterul SMURD transportă la București doar cazurile extrem de grave
Articolul următor Ziua mondială de luptă împotriva cancerului la copil

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei