Când va intra Constanța în programul de infarct miocardic

de Andreea NĂSTASE Miercuri, 18 Iunie 2014 2274
Deși zeci de constănțeni sunt salvați de la moarte, în fiecare an, datorită intervențiilor chirurgicale la inimă pe care le realizează specialiștii din cadrul Spitalului Județean Constanța, această unitate sanitară nu este inclusă în Programul Național de Infarct Miocardic. Pentru a salva pacienții, medicii primesc câte 1.500 de euro pentru fiecare pacient de la autoritățile locale, și nu de la Ministerul Sănătății.
"60 de constănțeni au fost salvați în ultimul moment, iar medicii au făcut eforturi disperate să îi mențină în viață. Chiar și în aceste condiții, Spitalul Județean Constanța nu este pe lista unităților sanitare care să beneficieze de finanțare. Noi am luat bani de la autoritățile locale. Avem semnale de la dr. Constantin Dina, care a discutat în nenumărate rânduri cu reprezentanții Ministerului Sănătății, că situația se va schimba.
Avem promisiuni că de la 1 iulie vom intra și noi în program, însă nu ne putem baza decât pe ceea ce ni s-a transmis", a explicat managerul Spitalului Județean Constanța, Dănuț Căpățână. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei