Organismul nostru poate fi considerat o adevărată uzină. Tocmai de aceea, trebuie să ne verificăm din când în când starea de sănătate pentru a vedea dacă toate organele funcționează cum trebuie. Deși nici unul dintre noi nu ne simțim deloc confortabil, câteodată suntem puși în situația de a fi nevoiți să facem un drum la doctor. Mai mult decât atât, și medicul de familie ar trebui consultat din când în când deoarece acesta ne poate direcționa spre specialistul potrivit.
- Publicitate -
Pe parcursul unui consult medical, doctorul îi poate oferi pacientului său și o serie de informații importante legate de tratamente, medicamente sau alte soluții specifice pentru a preveni sau a trata o afecțiune sau alta. De asemenea, atunci când efectuăm un consult medical, medicul ne poate răspunde la toate întrebările referitoare la boala de care suferim. Ne poate oprima anumite îngrijorări legate de acest lucru.
În schimb, controlul medical presupune, de fapt, o evaluare medicală regulată și programată pentru a verifica starea de sănătate a unei persoane ca urmare a detectării unei anumite boli. Practic, medicul specialist va analiza dacă respectiva afecțiune s-a agravat sau nu și dacă se impune schimbarea tratamentului existent. Cel care decide ce urmează să se întâmple cu pacientul este doar medicul specialist. De cele mai multe ori, un control medical cuprinde un examen fizic complet, care constă în măsurarea tensiunii arteriale, un set de analize de sânge, teste de screening pentru boli comune. Iar în cazul în care situația o cere, se poate face și o recomandare pentru teste medicale suplimentare. Cele mai des întâlnite teste sunt VSH-ul, hemoleucograma, glicemia, colesterolul și trigliceridele, transaminazele, ureea, creatinina și analiza urinei.