Toată lumea știe că un om care cască îi determină și pe cei din jur să caște. Deși contagiozitatea căscatului a fost observată din cele mai vechi timpuri, nu prea există o explicație clară a acestui fenomen.
- Publicitate -
Până de curând, se credea că factorul principal care determină contagiozitatea căscatului este empatia. Mai nou, potrivit Mediafax, un recent studiu pare să indice că factorul principal al acestei reacții este vârsta, nicidecum empatia. Explicația ar fi că această reacție apare în jurul vârstei de patru ani, atunci când se formează primele legături puternice și apar primele semne de empatie, dar și de faptul că cei care suferă de tulburări din spectrul autismului, care afectează capacitatea de a empatiza cu cei din jur, nu par să fie influențați de alte persoane care cască.
Oamenii de știință au ținut cont de gradul de oboseală și de nivelul de cunoaștere și emoție al fiecăruia, dar și de vârsta subiecților și au ajuns la concluzia că empatia și inteligența nu au o importanță prea mare în a determina indivizii să caște.
Reflex încă din pântece
Căscatul este un reflex întâlnit atât la oameni, cât și la animale și apare din cauza inhalării aerului și întinderii timpanelor, simultan, urmate de o expirație puternică. Specialiștii spun că oamenii încep să caște încă de când se află în pântece și asociază, în general, acțiunea cu oboseala, somnul sau plictiseala. Deși, probabil, sunt mai mulți factori care determină această manifestare, nu există încă o explicație universal acceptată care să clarifice de ce căscăm. În plus, cea mai recentă teorie susține că rolul căscatului ar fi termoreglator. Mai exact, temperatura ridicată, care apare natural în condiții de oboseală, suprasolicitare sau la trecerea dintr-o stare în alta duce la încetinirea proceselor cerebrale.
