"Primul Ajutor și Sănătatea" este un proiect desfășurat de Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, cu sprijinul Inspecto-ratului Școlar al Județului Constanța și echipei de voluntari ai ONG-ului Asociația Studenților și Medicilor Voluntari. Proiectul se va desfășura până pe data de 15 decembrie 2014, iar grupul țintă va fi format de tineri din diferite unități școlare din Constanța și Medgidia. Proiectul vizează dezvoltarea în rândul a cel puțin 30 de tineri de abilități necesare în a interveni cu succes în diferite cazuri în care este nevoie pentru salvarea de vieți. De asemenea, 300 de tineri vor fi informați cu privire la riscurile ce se expun în diferite cazuri, precum și de ce este important să ne protejăm sănătatea de anumiți factori. Trainerul și voluntarii vor exemplifica practic, pe diferite echipamente, metodele de resuscitare, imobilizare și fixare fracturi, punere de atele gipsate, arsuri, atac de cord. Printre unitățile școlare vizate, se numără Colegiul Național "Mihai Eminescu", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" și două unități școlare din orașul Medgidia.
- Publicitate -