Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Cât durează nevralgia și de ce evoluția ei este atât de imprevizibilă

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 10 Februarie 2026 57 2 min citire
Cât durează nevralgia și de ce evoluția ei este atât de imprevizibilă
Nevralgia este o afecțiune neurologică definită prin dureri intense, adesea descrise ca șocuri electrice, arsuri sau înțepături, care pot avea o durată extrem de variabilă. Pentru unii pacienți, simptomele apar pe o perioadă scurtă și se remit relativ rapid, în timp ce pentru alții durerea persistă luni sau chiar ani, afectând semnificativ calitatea vieții. Durata nevralgiei depinde de tipul nervului afectat, de cauza subiacentă și de rapiditatea cu care este instituit tratamentul.

Durata episoadelor dureroase în nevralgia acută

În formele acute, episoadele dureroase sunt de obicei scurte, durând de la câteva secunde până la câteva minute, dar se pot repeta de mai multe ori pe parcursul unei zile. Aceste atacuri pot fi declanșate de stimuli aparent banali, precum atingerea pielii, vorbitul, mestecatul sau expunerea la frig.
Potrivit dr. Lăcrămioara Chirică, deși fiecare episod este scurt, frecvența lor ridicată poate face ca durerea să fie percepută ca fiind continuă și epuizantă.

Evoluția nevralgiei: perioade de remisiune și recădere

În multe cazuri, nevralgia evoluează în cicluri, cu perioade de intensificare a durerii urmate de intervale de ameliorare sau chiar dispariție temporară a simptomelor.
„Aceste faze de remisiune pot dura săptămâni, luni sau, în unele situații, ani. Cu toate acestea, la o parte dintre pacienți, intervalele fără durere tind să se reducă în timp, iar episoadele devin mai frecvente și mai intense, mai ales în absența unui tratament adecvat.

Când devine nevralgia o afecțiune cronică

Oamenii trebuie să știe, însă, că nevralgia este considerată cronică atunci când durerea persistă mai mult de trei luni sau reapare constant. În această etapă, pacienții pot resimți nu doar atacuri acute, ci și o durere de fond permanentă, de intensitate variabilă.
De asemenea, afecțiuni precum compresia nervoasă, leziunile nervilor sau bolile neurologice asociate pot favoriza această evoluție prelungită.

Factori care pot agrava și prelungi durata nevralgiei

Totodată, stresul, oboseala și anumite condiții de mediu pot agrava simptomele și pot prelungi durata episoadelor dureroase“, a precizat medicul.

Tipuri de nevralgie și diferențe de durată a durerii

Dr. Chirică a adăugat că durata nevralgiei diferă și în funcție de forma clinică. Astfel, nevralgia de trigemen se manifestă prin crize scurte, dar extrem de intense, localizate la nivelul feței, care pot apărea în serii pe parcursul mai multor zile.
Nevralgia dentară poate provoca dureri persistente timp de câteva ore sau zile, intensitatea fiind influențată de factori locali.
Nevralgia post-herpetică, apărută după zona zoster, este una dintre formele cu evoluție îndelungată, durerea putând persista luni sau chiar ani, în special la persoanele în vârstă.

Importanța diagnosticului precoce în nevralgie

Ca urmare, intervenția medicală timpurie joacă un rol esențial în reducerea duratei nevralgiei și în prevenirea cronicizării. Deși evoluția bolii este diferită de la un pacient la altul, un diagnostic corect și un tratament personalizat pot contribui semnificativ la controlul durerii și la îmbunătățirea calității vieții.
Taguri
Articolul anterior Angajări în Constanța: lista posturilor disponibile a fost actualizată
Articolul următor Poate lămâia să dizolve pietrele la fiere? Ce spun medicii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei