Sarcina oprită în evoluție apare atunci când fetusul moare în uter. În urmă cu câțiva ani, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a definit sarcina oprită în evoluție ca decesul unui produs de concepție umană înainte de expulzia completă sau extracția din mamă, indiferent de durata sarcinii și dacă s-a indus sau nu terminarea sarcinii. Decesul este indicat de faptul că după expulzie sau extracție, fetusul nu respiră și nu prezintă semne de viață, precum bătăile cardiace, pulsațiile cordonului ombilical sau mișcări definite ale mușchilor voluntari. Potrivit specialiștilor, un deces fetal in utero nu reprezintă de obicei un risc imediat pentru sănătatea femeii, iar nașterea începe spontan după două săptămâni, astfel femeia poate alege să aștepte si să elimine resturile fetale vaginal.
- Publicitate -
După aceste două săptămâni, femeia prezintă riscul de a dezvolta tromboembolism, recomandându-se inducerea travaliului. În multe cazuri, femeia consideră traumatizantă emoțional ideea de a purta fetusul mort și alege inducerea travaliului. Nașterea cezariană nu este recomandată dacă nu au apărut complicații în timpul nașterii vaginale. Cert este că multe sarcini oprite în evoluție apar în gestația la termen, la mame aparent sănătoase, iar evaluarea postmortem arată cauza doar la 40% din autopsii. De obicei, sarcina se oprește din evoluție din cauza sarcinilor prelungite de peste 42 de săptămâni, a diabetului matern, a
lupusului sistemic eritematos, a hipertensiunii, preeclampsiei, a consumului de droguri etc. Situația mai poate fi generată de o sarcină multiplă, restricția de creștere intrauterină, anomaliile congenitale, anomaliile genetice.
