Tulburarea de învățare nonverbală afectează, prin definiție, capacitatea unei persoane de a învăța din informațiile nonverbale, fiind o patologie a neurodezvoltării. Patologia poate duce la provocări și dificultăți academice, sociale și spațiale.
- Publicitate -
Deși inteligența unui om este atât verbal, cât și nonverbală, multe persoane evită să se concentreze pe aspectele nonverbale care limitează capacitatea de învățare, înțelegere și comunicare a unui copil. Aceste aspecte nu sunt destul de evidente. Învățarea nonverbală conferă omului capacitatea de procesare și înțelegere a informațiilor în alte forme decât cele verbale și scrise. În schimb, învățarea pe de rost sau memorarea prin repetiție nu conferă această capacitate. Învățarea nonverbală presupune înțelegerea ideilor, modelelor, conceptelor și relațiilor prin aplicarea lor în situații noi.
Diagnosticarea tulburării de învățare nonverbală este, de obicei, greu de făcut, deoarece copiii care o au dețin un vocabular amplu și puternic și abilități de citire și de memorare a limbajului. În cazul patologiei, apar, însă, deficiențe în legătură cu raționamentul spațial, abilitățile motorii și cele sociale. Mai mult, pot apărea probleme cu funcțiile de execuție, cu calculele matematice, cu înțelegerea temelor și a imaginii de ansamblu.
Tulburarea de învățare nonverbală este relativ rară. Cuprinde un procent de aproximativ 1,7% din toate tulburările de învățare. Este o afecțiune greu observabilă. Se estimează că 85% dintre persoanele care suferă de tulburare nu au putut fi diagnosticate în școala primară, ci abia în anii următori, atunci când învățarea academică s-a amplificat.
