Internetul este plin de "cure - minune" care, la o supraveghere mai atentă a specialistului, se dovedesc a fi adevărate "capcane" pentru organism. Cum putem ajunge la silueta mult dorită și cum putem evita, în acest context, dezechilibrele alimentare, ne explică specialistul în nutriție, dr. Cristina Cristache.
- Publicitate -
Obiceiurile alimentare încep încă din copilărie, iar comportamentele alimentare dezechilibrate în această perioadă a vieții se reflectă puternic în viața adultă. Nutriționiștii spun că exemplul copiilor sunt părinții, singurii responsabili de educarea acestui comportament, care pot lua, la timp, decizii corecte.
"Totul începe în copilărie. Sunt deja prea mulți copii și adolescenți care ajung în cabinetele medicale din cauza obezității sau a altor afecțiuni asociate alimentației haotice și lipsei de mișcare. Un com-portament alimentar corect se stabilește în timp și se susține permanent. Doar în acest fel se evită acele situații în care, de exemplu, o adolescentă care începe să pună câteva kilograme în plus va alege să țină cure de slăbire necertificate și extrem de periculoase", explică dr. Cristina Cristache, medic chirurg, competențe în nutriție și proctologie în cadrul On Clinic.
Slăbire sau detoxifiere?
Fie că optăm pentru un program de slăbire, fie că alegem o cură de detoxifiere, recomandarea specialistului este să nu ne îndreptăm către surse de informare ne-calificate. În schimb, un nutriționist sau chiar medicul de familie, care ne cunoaște istoricul medical, ne poate da sfaturi competente. "O astfel de decizie nu se poate lua acasă, în fața calculatorului. Este nevoie de o opinie avizată, de teste prealabile, de includerea pacientului într-un program în care să i se personalizeze dieta, să îi fie calculat indicele de masă corporală, să i se verifice starea de sănătate. Nu în ultimul rând, specialistul va crea programul de slăbire într-un mod realist, dar va ține cont și de așteptările pacientului. Pe de altă parte, acesta trebuie să înțeleagă că, fără un minim de efort, schimbările nu se vor face simțite prea repede. Toate aceste cure minune găsite pe internet, postate de cele mai multe ori de amatori, nu sunt altceva decât iluzii vândute unor copii naivi", a mai spus medicul.
Obsesia kilogramelor
Cât privește obsesia tinerelor pentru o siluetă de vedetă, medicul spune că este cea mai periculoasă capcană. De aceea, acesta trage un semnal de alarmă cu privire la pastilele de slăbit, la curele ținute pe ascuns, la înfometare. "De la dorința de a scăpa de câteva kilograme și până la obsesia de a avea un corp cât mai subțire, în cazul tinerelor, care au drept exemple tot felul de vedete sau personaje, nu e decât un pas. O linie foarte fină, o graniță care implică multe riscuri și pericole pentru sănătate. În definitiv, chiar dacă acestea aleg o cură de slăbire, trebuie să înțeleagă că poți să slăbești mâncând echilibrat, făcând mișcare, respectând orarul meselor. E perfect logic să reduci numărul caloriilor și chiar al porțiilor de mâncare, însă asta nu înseamnă să mănânci mult mai puțin decât ai nevoie", a completat medicul.