Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Ce surprize a pregătit Clubul Isis zilele acestea pentru cei mici

de Alexandra MALACHI Sâmbătă, 02 Iunie 2012 826 < 1 min citire
Copiii constănțeni se mai pot bucura de încă două zile dedicate lor, în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcăriei, unde Asociația Clubul Isis a organizat diferite activități. Manifestările au început, vineri, de Ziua Internațională a Copilului și continuă sâmbătă și duminică cu mai multe jocuri clasificate pe grupe de vârstă. Organizatorii au pus la dispoziția copiilor și mai multe spații de agrement, precum saltele gonflabile și un labirint cu o destinație moale. În plus, toți copiii vor participa și la o tombolă cu premii care să le amin-tească de vizita în Orășelul Isis. Extragerea va avea loc duminică, începând cu ora 17.00. Totodată, părinții prezenți vor putea participa la ședințe de consiliere în alăptare și vor primi materiale informative și promoționale. Surprizele pregătite copiilor anul acesta nu se opresc aici. Asociația Clubul Isis în parteneriat cu Clubul Nautic Român desfășoară sâmbătă și duminică Regata "Cupa Copilului" pe esplanada lacului Techirghiol. Festivitatea de deschidere a celei de-a treia ediții a regatei va avea loc sâmbătă, de la ora 09.00, pe cheul din zona Băile Reci. Primele patru curse sunt programate să înceapă sâmbătă, la ora 11.00, iar următoarele două curse vor începe duminică, de la ora 10.00.
Taguri
Articolul anterior Pui copt cu caise
Articolul următor Primul spațiu gratuit pentru alăptare, deschis în Țara Piticilor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei