Vineri, 05 Iunie 2026

Ce trebuie făcut în cazul iritațiilor după bărbierit

de Mirabela ȘERBĂNESCU Luni, 28 Aprilie 2025 151 1 min citire
Ce trebuie făcut în cazul iritațiilor după bărbierit
Majoritatea bărbaților s-au confruntat, cel puțin ocazional, cu iritațiile care apar după bărbierit. Potrivit specialiștilor, acestea produc nu doar disconfort estetic, dar sunt însoțite și de senzații de usturime sau prurit. Astfel, pentru a obține o piele fină, fără imperfecțiuni și fără roșeață, există mai multe trucuri eficiente. Astfel, cei care prezintă iritații după ras, ar trebui să țină cont de câteva sfaturi de prevenție și de tratament. Așadar, dacă prezentați oricare dintre aceste simptome după bărbierit, trebuie să știți că aveți o piele sensibilă și, prin urmare, este necesar să acționați ca atare: roșeața; eczema; mâncărimea; senzația de arsură; sensibilitatea la atingere; mici umflături de culoare roșie.
Pentru a evita astfel de probleme, alegeți cu atenție aparatul de ras și folosiți lame de ras noi sau în stare foarte bună. Apoi, bărbieriți-vă după un duș cald, întrucât apa caldă deschide porii și înmoaie pielea. Evitați, însă, să vă bărbieriți imediat ce v-ați trezit! Așteptați cel puțin 30 de minute pentru ca circulația sanguină la nivelul feței să se intensifice și folosiți produse care să pregătească pielea pentru bărbierit. Foarte important, folosiți o spumă de ras pentru piele sensibilă, cu formulă ultra delicată, fără alcool. Dacă aveți pielea sensibilă, bărbieriți-vă în sensul creșterii firelor de păr și nu vă grăbiți. Pentru un plus de hidratare și de protecție, aplicați la final un balsam după ras.
Taguri
Articolul anterior Idei de mic dejun pentru persoanele care suferă de hipertensiune arterială
Articolul următor Obezitatea infantilă nu trebuie pusă pe seama unui singur factor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei