Ce trebuie să facem pentru a trata picioarele umflate

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 29 Iunie 2021 474
Picioarele se umflă, de cele mai multe ori, atunci când stăm prea mult în picioare sau pe scaun, iar lichidele din corpul tău sunt atrase în jos, spre zona picioarelor, în urma forţei gravitaţionale.
Cu toate acestea, umflarea picioarelor reprezintă şi un simptom asociat cu o dereglare a organismului. Potrivit medicilor, edemul, sau acumularea anormală de lichide în ţesuturi, poate fi semnul unei afecţiuni grave. Astfel, picioarele se pot umfla din cauza alergiilor, problemelor la rinichi, a afecţiunilor cardiovasculare, a malnutriţiei, a epuizării fizice sau chiar a sedentarismului. Pe lângă tratamentele recomandate de medici, putem lua câteva măsuri pentru a reduce edemele picioarelor. În primul rând, trebuie să urmăm un regim alimentar sănătos, să reducem aportul de sare şi să bem suficiente lichide. Exerciţiile fizice zilnice pot, de asemenea, îmbunătăţi circulaţia sângelui pentru a reduce tendinţa de umflare a picioarelor.
Totodată, ar fi indicat să evităm poziţia „picior peste picior” pentru un timp mai îndelungat şi încercaţi să nu purtaţi şosete cu elastic strâns, pantofi înguşti şi tocuri înalte. Cei care au o greutate peste limitele normale ar trebui să urmeze un program de slăbit pentru a reduce presiunea exercitată asupra membrelor inferioare. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei