Ceaiul din coajă de ananas, de mare ajutor în combaterea osteoartritei

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 16 Mai 2024 147
Beneficiile sale pentru sănătate, dar și gustul deosebit, fac din ananas un fruct preferat atât de către adulți, cât și de copii. Consumul acestuia poate ajuta la reducerea disconfortului gastrointestinal și la stimularea tranzitului intestinal, mai ales dacă aţi servit o masă bogată în proteine și grăsimi. Potrivit medicilor, fructul are şi proprietăți antiinflamatoare, care pot ajuta la reducerea inflamației în organism și la ameliorarea simptomelor asociate cu afecțiuni inflamatorii, cum ar fi artritele și bolile inflamatorii intestinale. Specialiștii în nutriție vă sfătuiesc să nu mai aruncaţi coaja direct, ci să o folosiţi pentru a face un ceai din coajă de ananas, deoarece aceasta are o serie de potențiale beneficii pentru sănătate. De exemplu, poate fi benefic în cazul persoanelor care suferă de osteoartrită, reducând inflamația de la nivelul articulațiilor genunchilor, degetelor și coatelor. Se pare că, indiferent de natura inflamației din organism, băutura se poate dovedi eficientă în reducerea acesteia. Bromelaina, substanță care se regăsește din belșug în ananas, este un antiinflamator natural extrem de eficient, așa că ceaiul din coajă poate fi încercat pentru tratarea inflamațiilor de diverse naturi.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei