Atunci când aveți diabet, alegerea unui sirop de tuse necesită mai multă atenție decât în mod obișnuit. Multe produse conțin zahăr adăugat, care poate influența valorile glicemiei și poate îngreuna controlul bolii.
- Publicitate -
Din acest motiv, susțin specialiștii, este recomandat să optați pentru formule fără zahăr sau pentru produse special concepute pentru persoanele cu diabet.
Printre ingredientele naturale frecvent utilizate în siropurile de tuse se numără extractul de iederă, care ajută la fluidizarea secrețiilor, pătlagina, cunoscută pentru efectul calmant asupra gâtului iritat, dar și cimbrul.
Deși mierea este adesea recomandată ca remediu natural împotriva tusei, diabeticii trebuie să o consume cu prudență, deoarece conține carbohidrați care pot crește glicemia.
De asemenea, pe lângă administrarea unui sirop adecvat, hidratarea corespunzătoare și consumul de lichide calde pot contribui la ameliorarea simptomelor.
Dacă tusea persistă mai multe zile sau este însoțită de febră, dificultăți de respirație ori alte simptome îngrijorătoare, este necesar un consult medical.