Aproape toate femeile, indiferent de vârstă sau greutate corporală, se confruntă, la un moment dat cu apariția celulitei. Pe măsură ce anii trec, însă, păstrarea aspectului sănătos și tonifiat al pielii este din ce în ce mai dificilă. Cu timpul, celulele adipoase se măresc, devin mult mai tari, iar sub presiune, acestea pot cauza durere, deoarece comprimă vasele de sânge din apropiere și, în cazuri extreme, chiar și terminațiile nervoase.
- Publicitate -
În plus, specialiștii susțin că celulita nu dispare niciodată complet, iar singura soluție ar fi minimalizarea aspectului său. Diminuarea celulitei se poate realiza cel mai bine atunci când se începe tratarea ei de la primele semne, când este doar o problemă de natură cosmetică. Cele mai eficiente produse sunt cremele și gelurile anticelulitice care se pot găsi în farmacii și magazinele autorizate.
Chiar dacă există și persoane care au încercat astfel de produse fără a avea rezultate, acest lucru se întâmplă, în principal din cauză că nu se respectă indicațiile de pe prospectele produselor. Astfel, pentru a se observa rezultate, trebuie să se creeze un program constant de masaj, fără pauze. De asemenea, masajul cu astfel de creme asociat cu suplimentele de slăbit ajută la detoxifierea corpului și la eliminarea celulitei.
Mai mult, pe lângă aplicarea produselor anticelulitice, trebuie urmată o dietă cu un conținut scăzut de grăsimi și conținut ridicat de fibre și minim doi litri de apă consumați în fiecare zi. Totodată, sunt recomandate exercițiile fizice, dar și suplimentele de slăbit și gelurile anticelulitice bazate pe extracte naturale, care acționează prin stimularea circulației sanguine în zona afectată de celulită.