Vineri, 05 Iunie 2026

Chimionul are capacitatea de a reduce grăsimile corporale

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 02 Februarie 2024 538 1 min citire
Chimionul are capacitatea de a reduce grăsimile corporale
Chimionul este o plantă utilizată, în special, pentru a trata tulburările gastrointestinale și pe cele circulatorii, dar și pentru a oferi suport sistemului imunitar. Cu numeroase beneficii pentru organism, chimionul și produsele derivate din acesta au, însă, o largă utilizare. Astfel, extractul de chimion poate oferi un sprijin suplimentar digestiei. Un studiu care s-a desfăşurat în cadrul unui grup de persoane cu sindrom de colon iritabil a demonstrat că cei cărora li s-a administrat extractul de chimion, au prezentat o ameliorare a simptomelor. Mai mult decât atât, în testele de laborator, cercetătorii au folosit extract de semințe de chimion pentru a diminua manifestările diareei, iar rezultatele au fost foarte bune. Prin îmbunătățirea efectelor enzimelor digestive, chimionul determină o digestie mai bună, crește producția de bilă, ceea ce înseamnă o mai bună procesare a substanțelor nutritive și a grăsimilor.
Un alt studiu a demonstrat potențialul oferit de chimion în ceea ce privește lupta cu kilogramele în plus. Femeile participante au pierdut în greutate prin reducerea grăsimii corporale. Alături de reducerea circumferinței taliei, nivelul de colesterol s-a îmbunătățit. În același timp, participanții la un alt studiu cu chimion, supraponderali și cu obezitate, au pierdut în greutate și au înregistrat un indice de masă corporală mai mic. Așadar, chimionul este bun pentru slăbit, în doze optime de administrare, pentru care mai sunt necesare investigații amănunțite. După rezultatele obținute în cadrul testelor se crede că semințele și pudra de chimion au proprietăți deosebite de reducere a nivelului de zahăr din sânge și de menținere a acestuia la un nivel pozitiv. De altfel, de-a lungul timpului, chimionul a fost utilizat ca remediu natural pentru combaterea efectelor diabetului.
Taguri
Articolul anterior Aloe vera reduce riscul de afecțiuni cronice, cum ar fi diabetul
Articolul următor Primăria Poarta Albă a predat terenul pe care se va construi blocul ANL

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sănătate

Ultima oră

Titlurile zilei